Gânduri nerambursabile
Despre fonduri structurale şi de coeziune europene, despre fonduri nerambursabile în general şi nu numai ...

Blogul echipei CCID din 11.07.2010 


Cele 5+ elemente care stau la baza proceselor de achiziție (OPEX)
autor  Sorin BUDA
data miercuri, 18 septembrie, 2019 
categoria Soluții 
 
5 principii ale PROCUREMENTULUI publicat de Procurement Data pe LinkedIN

A ajuns azi o postare în fluxul meu de pe LiinkedIn care mi-a atras atenția în mod particular.

Ura! Culori care atrag privirile și câteva idei de la care poți să gândești mai departe. Ca practician în domeniul achizițiilor nu pot decât să mă bucur când văd astfel postări cât de cât consistente pe plaiuri mioritice, fie ele si cârlige de agățat clienți la training. Așadar, iată câteva contribuții din partea mea:

Cantitatea:

În fapt importantă de la momentul achiziției de materii prime și materiale și până la momentul livrării produsului finit către clientul meu. Nu achiziția în exces duce la supra-încărcare ci livrarea în exces raportată la spațiile de depozitare disponibile. Am trecut prin situații în care am ales să achiziționăm cantități mai mari de produse (în exces față de ceea ce am planificat) pentru a beneficia de un preț mai bun sau pentru a eficientiza costurile de transport. Pe de altă parte trebuie să ne uităm și la stocurile de produse finite, care sunt chiar mai dăunătoare decât stocurile de materii prime. Așadar, ca achizitor monitorizezi cantitatea permanent raportat cel puțin în trei etape: în etapa de achiziție, în etapa în care trebuie să se facă livrării astfel încât să fie toată cantitatea contractată și să nu fie în exces față de capacitățile de depozitare disponibile și la etapa în care este finalizată producția, astfel încât stocurile de materii și materiale finite să nu fie în exces față de capacitățile de depozitare și/sau de livrare.

Timpul:

În realitate asigurarea și menținerea un flux regulat în livrare ar duce la blocaje ale producției. Sunt mulți parametrii pe care îi avem în vedere în livrare, de la zile libere/nelucrătoare, la perioadele în care liniile de producție intră în revizie și până la disponibilitatea spațiilor de depozitare despre care tocmai am vorbit mai sus. Dar aceste aspecte sunt mai degrabă legate de un calendar al livrărilor monitorizat de un departament de logistică și nu de calendarul achiziției.

Așadar, când vorbim de timp ar trebui mai degrabă să ne raportăm la Calendarul achiziției pentru că timpul este într-adevăr un factor esențial din perspectiva momentului finalizării procedurilor. Producția nu poate începe dacă procedurile nu sunt finalizate, dacă condițiile contractuale nu sunt negociate cu furnizorii. În acest context calendarul achiziției trebuie să fie bine sincronizat de achizitor și deopotrivă asumat de departamentele de business implicate și de management.

Pe de altă parte Calendarul achiziției nu este doar o rezultantă a influențelor factorilor interni ai organizației ci și o consecință a factorilor externi. Din această perspectivă în practică trebuie să alegem inclusiv momentul oportun al achiziției sau mai precis plasarea în timp a Calendarului achiziției. Este ca atunci când îți repari căruța iarna și sania vara.

Calitatea:

Excepții sunt, dar cu limitarea la un brand anume ca și condiție general aplicabilă nu pot să fiu de acord. Poate aș lua în considerare o limitare la o serie de branduri dacă piața mi-o permite, dar altfel limitările pe criterii de brand mă fac să pierd de la început orice pârghie de negociere. Mai mult, achizitorul este obligat să gândească și să caute soluții în afara brandului ca o plasă de siguranță care să îi permită tot timpul să asigure organizației pe care o reprezintă posibilitatea de a-și optimiza businessul în funcție de dinamica generală a pieței și nu doar în funcție de dinamica furnizorilor.

Aș mai adăuga că atunci când vorbim despre calitate trebuie să mă uit nu doar la ce contactez la momentul achiziției ci mai ales la modul în care se comportă produsul respectiv în faza de producție. Este esențial pentru achizitor să urmărească constant calitatea reperelor furnizate, modul în care furnizorul păstrează calitatea și modul în care este influențată calitatea produsului final de modificări în calitatea materiilor prime și materialelor.

Atâta timp cât discutăm aici despre OPEX nu trebuie ignorată, ba chiar trebuie încurajată, inovația pe care furnizorul o pate aduce la produs pe parcursul derulării contractului, astfel încât produsul să se integreze cât mai bine în produsul finit și să răspundă prompt la dinamica pieței.

Sursa:

Să livrezi la timp, la calitatea și în cantitatea stabilită, la prețul agreat. Nimic mai adevărat. Este regula de aur care stă la baza oricărei relații contractuale. Nu trebuie să uităm că viața bate filmul, iar în ecuația de mai sus intervin variabile. Orice începător își dorește cât mai multă stabilitate, dar nu trebuie să vedem lucrurile foarte strict pentru că în final este nevoie de și de flexibilitate. Procesele de business sunt deseori influențate de factori externi foarte puțin controlabili care spre exemplu țin de dinamica clienților. Și atunci inevitabil, blocaje apar și descoperi nevoia unei relații contractuale furnizor-achizitor care să fie flexibilă. Procesele de business trebuie tratate la fel ca iun organism viu, așa că munca achizitorului nu se oprește după semnarea contractului ci devine din ce în ce mai complexă în execuția lui.

Prețul:

Să facem diferența între COST și PREȚ. Prețul corect este reglat de piața pe care se întâlnesc cererea cu oferta și atât. Din acest motiv prețul corect de azi este posibil să nu fie egal cu prețul corect de ieri.

Achizitorul însă trebuie să utilizeze metodologii de lucru și instrumente pentru a determina cât mai bine costul reperului pe care dorește să îl achiziționeze și să monitorizeze permanent factorii care influențează acest cost astfel încât, pe cât posibil, să coreleze cantitatea și calendarul achiziției cu momentele care îi pot garanta o eficientizare la nivelul prețului de achiziție. Instrumentele IT capabile să proceseze volume mari de date (big data analysis) s-au dovedit în ultima perioadă indispensabile pentru astfel de operații complexe.

Tot din perspectiva prețului achizitorul trebuie să aibă în vedere măsuri de garantare a prețului de achiziție a materiilor prime și al materialelor pe parcursul derulării contractului și să dețină o bună înțelegere asupra politicii de prețuri a organizației pe care o reprezintă astfel încât să poată identifica rapid soluții pentru probleme ce țin de dinamica pieței. O reducere de 10% a costurilor nu înseamnă o reducere cu 10% a prețului de achiziție a materiilor prime și al materialelor în toate contractele, ci poate însemna o eficientizare medie la nivel de 10%, la fel cum poate însemna și o eficientizare la nivel de calitate.

 

Simt nevoia să facem diferența dintre OPEX - materii prime, materiale și servicii aferente proceselor de producție (vezi cazul de față) și CAPEX (echipamente de producție, construcții, servicii suport și toate acele resurse care contribuie indirect la realizarea produsului meu finit). Aici am vorbit despre OPEX, pe CAPEX trebuie să avem în vedere o abordare specifică.

Voi ce spuneți? Ce merită să mai adăugam aici?

 



Comentează acest articol !
decembrie, 2019
L M M J V S D
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
<< <  decembrie 2019  > >>

Ultimele articole
Cele 5+ elemente care stau la baza proceselor de achiziție (OPEX)
Câteva informații cheie garantează o bună desfășurare a procedurii de achiziție
Platformă automatizată pentru derulare achiziţii proiecte co-finanţate din fonduri UE
Comerț / Servicii 2018
Microindustrializare 2018
Procurement Trainer / Mentor / Coach
ISO 20400:2017 ”Sustainable procurement” e aici
Votează cele mai interesante propuneri
Declarație de dragoste
Câteva obiceiuri de care a venit timpul să ne despărțim
1. E timpul să renunțăm la foile de calcul cărora le pierdem șirul
Câteva obiceiuri de care a venit timpul să ne despărțim
22 Nov. 2014 termenul de depunere a proiectelor

Căutare
Anulati selectia

Cuprins
Prima pagină
Asa NU ! 
Conferinte si Evenimente 
Facebook 
Finanţare nerambursabilă 
H.G. nr. 274/2013 
Jobs 
Memento 
Oportunitati 
Oportunitati de afaceri 
POR 2007-2013 

Ultimele comentarii
Sorin B.: În sine este necesar doar ultimul bilanț depus (2012 sau 2013). Celela .......
Cristina: Este necesar bilantul la 12.2011? Societatea este infiintata in 2012.S .......
Sorin BUDA: Bugetul alocat pentru această sesiune:
Regiunea NORD-EST 5,43 milioa .......
Anca: Buna ziua. As avea cateva nelamuriri si doream sa stiu daca aveti un s .......
marius : N-am inteles f. clar cu zonele: pentru Bucuresti este posibil ? .......
daniel nohu: Doar in cele 3 regiuni se depun dosarele? Exista o perioada de depuner .......
Sorin BUDA: Vezi secțiunea Link-uri utile, Ghidul Solicitantului. Arhiva conține i .......



Statistici vizualizare
Vizualizări pagină 0
vizitatori unici 0


© TradeOFFICE 2006 - 2019, Dezvoltator S.C. TEHNOLOGIC AMG