Gânduri nerambursabile
Despre fonduri structurale şi de coeziune europene, despre fonduri nerambursabile în general şi nu numai ...

Blogul echipei CCID din 11.07.2010 


Investiți în mediul rural, chiar dacă aveți sediul în mediul urban
autor  Sorin BUDA
data marţi, 3 decembrie, 2013 
categoria H.G. nr. 274/2013 
 
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 274/2013 privind acordarea unor ”ajutoare de minimis”, investițiile realizate în mediul rural se vor puncta cu 15 puncte, față de 10 puncte cât poate primi un beneficiar pentru o investiție realizată în mediul urban. Conform informațiilor primite de la Direcția Politici pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, vor beneficia de cele 15 puncte inclusiv societățile care au sediul social în mediul urban, dar realizează investiția la un punct de lucru aflat în mediul rural.

Pentru a fi luată în considerare o investiție în mediul rural trebuie să întrunească cel puțin următoarele condiții:
  • 1. Să fie realizată la sediul social sau la punctul de lucru al societății din mediul rural. Punctul de lucru trebuie să fie înregistrat la O.N.R.C. la data depunerii proiectului;
  • 2. Utilajele/echipamentele care fac obiectul investiției să fie achiziționate pentru locația din mediul rural și să fie utilizate în respectiva locație;
  • 3. Dacă prin proiect urmează să fie create și locuri de muncă acestea trebuie să fie înregistrate și menținute în mediul rural.

Pentru cei care crează sau dețin 5 sau mai multe locuri de muncă la punctul de lucru este important de știut faptul că în conformitate cu prevederile Art. 32, alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale - ”Plătitorii de impozite și taxe care au organizate puncte de lucru stabile cu minimum 5 angajați pentru respectivul punct de lucru sunt obligați să solicite înregistrarea fiscală a acestora, ca plătitor de impozit pe venituri din salarii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află punctul de lucru. Solicitarea se face în termen de 15 zile de la data înființării, pentru punctele de lucru nou-înființate. Organul fiscal are obligația ca în termen de 5 zile de la înregistrarea fiscală să comunice în scris primarului acest lucru. Plătitorii de impozite și taxe prevăzuți în acest alineat au obligația să organizeze evidența contabilă corespunzătoare pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii calculat, reținut și vărsat.”

IMPORTANT ! Mediul rural este alcătuit din comune, la rândul lor alcătuite din sate și cătune. Satele care aparțin de orașe nu fac parte din medul rural fiind considerate zone preriurbane.
 

Link-uri utile
Răspuns la solicitarea de clarificări privind modul de acordare a punctajului la criteriul Locația implementarii proiectului 

autor Sorin B
data joi, 5 decembrie, 2013
 
În completarea celor de mai sus este de reținut faptul că activitățile pentru care se realizează investiția trebuie să fi fost autorizate la punctul de lucru cu cel puțin 3 luni înainte de depunerea proiectului.

Comentează acest articol !
decembrie, 2020
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
<< <  decembrie 2020  > >>

Ultimele articole
Cum semnez electronic un document PDF
Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor - OUG 130/2020
22 Nov. 2014 termenul de depunere a proiectelor
Investiţii tangibile şi intangibile pentru întreprinderi
Pe 20 Martie se relansează DMI 4.3 din cadrul Programului Operațional Regional
Prima zi - 692 proiecte vizează mai mult de 80 de puncte
Investiți în mediul rural, chiar dacă aveți sediul în mediul urban
Ajutor de minimis, Ghidul solicitantului versiunea nov. 2013
Cat dureaza evaluarea unui proiect
Blocarea fondurilor pe POS DRU
Atelier de lucru privind ANALIZA COST-BENEFICIU
Invitatie la „Săptămâna Egalităţii de Şanse” Bucuresti

Căutare
Anulati selectia

Cuprins
Prima pagină
Analize 
Asa NU ! 
Conferinte si Evenimente 
email promo 
Facebook 
Finanţare nerambursabilă 
H.G. nr. 274/2013 
Jobs 
Memento 
Oportunitati 

Ultimele comentarii
Sorin B.: În sine este necesar doar ultimul bilanț depus (2012 sau 2013). Celela .......
Cristina: Este necesar bilantul la 12.2011? Societatea este infiintata in 2012.S .......
Sorin BUDA: Bugetul alocat pentru această sesiune:
Regiunea NORD-EST 5,43 milioa .......
Anca: Buna ziua. As avea cateva nelamuriri si doream sa stiu daca aveti un s .......
marius : N-am inteles f. clar cu zonele: pentru Bucuresti este posibil ? .......
daniel nohu: Doar in cele 3 regiuni se depun dosarele? Exista o perioada de depuner .......
Sorin BUDA: Vezi secțiunea Link-uri utile, Ghidul Solicitantului. Arhiva conține i .......



Statistici vizualizare
Vizualizări pagină 4.939
Vizitatori unici 232


© TradeOFFICE 2006 - 2020, Dezvoltator S.C. TEHNOLOGIC AMG