Elena Zeofinia CIUBOTARIU |
miercuri, 26 octombrie, 2011 |
Conferinte si Evenimente |
|
|
Am anuntat pe blog doua conferinte. Fusei la ambele. De la prima am plecat incantata si cu zambetul pe buze, nu voiam sa se mai termine, de la a doua am plecat mancand pamantul si cu dezamagirea intiparita pe chip.
Pai sa va spun si de ce.
Prima a fost organizata de ACCA si promit solemn ca o sa mai merg daca vor mai organiza si alte conferinte cel putin la fel de interesante.
Printre vorbitori s-a aflat Petru Rares – directorul general al Institutului Bancar Roman care printre altele, a discutat despre actuala situatie economica in niste termeni foarte clari astfel incat si un profan in ale economiei ar fi inteles.
Pe scurt se pare ca avem parte de “cea mai mare transformare economica, politica si sociala de la marea recesiune din ‘29-‘33”; mediul economic e caracterizat de o crestere fara precedent a contagiunii, incertitudine si cresterea datoriilor suverane, dar a punctat foarte bine ceea ce pentru mine era clar: in criza IMM-urile capata noi valente, sunt firmele cele mai avantajate pentru ca au o structura flexibila si au potential de reinventare si inovatie. Se pare ca dupa 2011-2012 va urma “marea stagnare” care va dura inte 5-7 ani, timp in care lucrurile se vor rearanja. Recunosc, scenariul asta mie personal mi se pare foarte plauzibil.
O alta persoana care s-a aflat la pupitru si care a facut lumina de data acesta pe segmentul fondurilor nerambursabile este doamna Raluca Nitulescu, consilier la Organismul Intermediar pentru IMM-uri. Dumneaei a facut public faptul ca la operatiunea pentru investii mici care se va deschide cel mai probabil la inceputul lunii noiembrie, acordarea banilor nu se va mai face pe principiul primul venit, primul servit, ci pe clasament. Adica proiectele cu punctajul cel mai mare vor primi bani si repartizarea banilor se va face pana la epuizare fondurilor alocate acestei operatiuni.
In cadrul celei de-a doua conferinte, organizata de CCIR, am fost pur si simplu dezamagita. Desi era conferinta pentru probleme si solutii in accesarea fondurilor europene si au fost prezenti si domnul ministru Orban, doamna Catalina Melita, Director General, Autoritatea de Management POSCCE dar si reprezentantii POR si POS Mediu – nu s-au dat raspunsuri concrete. Informatiiile din partea reprezentantilor statului au fost voalate, acestia venind cu prezentari despre domeniile majore de interventie, prezentari care erau deosebit de interesante acum 4 ani. Mai multe informatii si sugestii de imbunatatire a procesului de absorbtie am aflat de la reprezentantii bancilor si ai mediului privat, dar evident la prezentarile acestora reprezentantii statului nu au mai ramas.
Am reusit totusi in pauza de cafea s-o prind pe doamna Melita si mi-a confirmat ca acordarea fondurilor se va face in functie de punctajele proiectelor, in locul principiului primul venit, primul servit. Acest mod de acordare al banilor se va aplica de acum inainte doar la operatiunile care prezinta cel mai mare interes, in rest ramanand principiul primului venit.
Concluziile le trageti voi, eu o sa inchei cu un banc pe care l-am auzit in cazul primei conferinte:
Optimistul: Vom ajunge sa cersim!
Pesimistul: De la cine?
O zi frumoasa si profitabila!
|