Gânduri nerambursabile
Despre fonduri structurale şi de coeziune europene, despre fonduri nerambursabile în general şi nu numai ...

Blogul echipei CCID din 11.07.2010 


Blocarea fondurilor pe POS DRU
autor  Elena Zeofinia CIUBOTARIU
data joi, 1 martie, 2012 
categoria Finanţare nerambursabilă 
 

Pentru dezvoltarea mediului economic si social din fonduri europene s-au conceput o serie de programe, mai precis 7 programe care sunt impartite in axe. Axele la randul lor sunt impartite in operatiuni. De fiecare program sau chiar de axa se ocupa un alt minister.

Programele sunt urmatoarele:

POS Transport (Programul Operational Sectorial Transport)
POS Mediu (Programul Operational Sectorial Mediu)
POR (Programul Operational Regional)
POS DRU (Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane)
POS CCE (Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice) 
PO DCA (Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative)
PO AT (Programul Operational Asistenta Tehnica)

 Fiecare program are un buget pe care trebuie sa-l gestioneze si dificultatile de gestiune ale unui program nu vor influenta gestiunea altui program.

Circuitul simplificat al banilor europeni este urmatorul:

Etapa 1: Beneficiarul depune cererea de rambursare →  Statul, prin Autoritatea de Management, verifica cererea si o deconteaza din fondurile proprii

Etapa 2: Statul, trimite la randul lui cererile de decontare la Uniunea Europeana → Uniunea Europeana verifica cererile si le deconteaza.

In acest moment circuitul este afectat in cea de-a doua etapa a sa, unde POS DRU are probleme in a primi fondurile de la UE.

Teoretic, problemele aparute in etapa a doua nu ar trebui sa influenteze si prima etapa. Pe termen lung, insa, daca statul ramane fara posibilitatea de finantare, indirect vor fi afectati si beneficiarii POS DRU.

 

 


 

 



Comentează acest articol !
octombrie, 2021
L M M J V S D
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
<< <  octombrie 2021  > >>

Ultimele articole
Cum semnez electronic un document PDF
Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor - OUG 130/2020
22 Nov. 2014 termenul de depunere a proiectelor
Investiţii tangibile şi intangibile pentru întreprinderi
Pe 20 Martie se relansează DMI 4.3 din cadrul Programului Operațional Regional
Prima zi - 692 proiecte vizează mai mult de 80 de puncte
Investiți în mediul rural, chiar dacă aveți sediul în mediul urban
Ajutor de minimis, Ghidul solicitantului versiunea nov. 2013
Cat dureaza evaluarea unui proiect
Blocarea fondurilor pe POS DRU
Atelier de lucru privind ANALIZA COST-BENEFICIU
Invitatie la „Săptămâna Egalităţii de Şanse” Bucuresti

Căutare
Anulati selectia

Cuprins
Prima pagină
Analize 
Asa NU ! 
Conferinte si Evenimente 
email promo 
Facebook 
Finanţare nerambursabilă 
H.G. nr. 274/2013 
Jobs 
Memento 
Oportunitati 

Ultimele comentarii
Sorin B.: În sine este necesar doar ultimul bilanț depus (2012 sau 2013). Celela .......
Cristina: Este necesar bilantul la 12.2011? Societatea este infiintata in 2012.S .......
Sorin BUDA: Bugetul alocat pentru această sesiune:
Regiunea NORD-EST 5,43 milioa .......
Anca: Buna ziua. As avea cateva nelamuriri si doream sa stiu daca aveti un s .......
marius : N-am inteles f. clar cu zonele: pentru Bucuresti este posibil ? .......
daniel nohu: Doar in cele 3 regiuni se depun dosarele? Exista o perioada de depuner .......
Sorin BUDA: Vezi secțiunea Link-uri utile, Ghidul Solicitantului. Arhiva conține i .......



Statistici vizualizare
Vizualizări pagină 16.057
Vizitatori unici 914


© TradeOFFICE 2006 - 2024, Dezvoltator S.C. TEHNOLOGIC AMG